Cinci românce pe tabloul principal la US Open, alte patru în calificări! Cine este marea absentă la ultimului Grand Slam din 2022

Cinci românce pe tabloul principal la US Open, alte patru în calificări! Cine este marea absentă la ultimului Grand Slam din 2022
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cinci jucătoare din România au fost acceptate direct pe tabloul principal de la US Open, în timp ce alte patru sportive din țara noastră iau startul în calificările ultimului Grand Slam al anului.

Simona Halep (7 WTA), Irina Begu (34 WTA), Sorana Cîrstea (38 WTA), Gabriela Ruse (102 WTA) și Jaqueline Cristian (76 WTA) au fost acceptate direct pe tabloul principal de la US Open (29 august – 11 septembrie) datorită clasamentului deținut.

În calificările care încep marți seară sunt înscrise: (Ana Bogdan, 65 WTA) – la momentul întocmirii listei se afla în afara Top 100 WTA, Irina Bara (126 WTA), Gabriela Talabă-Lee (137 WTA) și Alexandra Cadanțu-Ignatik (160 WTA).

Cinci românce pe tabloul principal la US Open, alte patru în calificări! Cine sunt marile absente ale ultimului Grand Slam din 2022

Mara absetă din România la US Open 2022 este Mihaela Buzărnescu (180 WTA), cea care ratează Grand Slam-ul desfășurat la Flushing Meadows din cauza unor probleme de sănătate. Buzărnescu s-a accidentat la gleznă în timpul turneului BCR Iași Open și, pentru prima oară în ultimii patru ani, Mihela va absenta de la US Open.

Simona Halep este singura reprezentantă a României aflată pe lista capilor de serie! Consănțeanca a fost desemnată a 7-a favorită a turneului de la US Open, cap de serie numărul 1 fiind poloneza Iga Swiatek.

Premii record puse în joc la US Open

Premille puse în joc la US Open 2022 au doborât recordul, organizatorii acordând 60 de milioane de dolari în cele două săptămâni de concurs! Doar pentru prezența în primul tur la US Open, jucătoarele din România vor pune mâna pe câte un cec de 80.000 de dolari. Campioana va pleca acasă cu un premiu de 2,6 milioane de dolari.

Și jucătoarele din calificările turneului de la US Open vor avea parte de premii mai mari. Suma totală din calificări alocată este de 6,25 milioane de dolari.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×